Pentru asigurarea cadrului necesar desfășurării a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României, respectiv pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților, cele 33 de servicii publice comunitare de evidență a persoanelor din județul nostru și-au adaptat programul de lucru cu publicul pentru a rezolva în mod operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate a persoanelor cu drept de vot.
Astfel, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, programul de lucru este între orele 8.00-16.00, Duminică, 24 noiembrie 2024, între orele 7.00-21.00, Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele 8.00-16.00, Duminică, 1 decembrie 2024, între orele 7.00-21.00, respectiv Sâmbătă, 7 decembrie 2024, între orele 8.00-16.00 și Duminică, 8 decembrie 2024, între orele 7.00 -21.00.
„La punctele de informare de la sediile serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor va fi afișat programul de lucru cu publicul în perioada premergătoare și pe timpul desfășurării alegerilor. De asemenea, se are în vedere soluționarea cazurilor particulare ale solicitanților care nu îndeplinesc condițiile necesare eliberării cărții de identitate prin eliberarea unor cărți de identitate provizorii”, precizează BEJ Maramureș.
Dragoș HOJDA