SPORT

PROGRAMUL TURNEULUI – CS Minaur participă la Memorialul „Mihai Mironiuc” de la Suceava

Published

on

CSU din Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Memorialul „Mihai Mironiuc” la handbal masculin, competiție la care au mai fost invitate echipele CS Minaur Baia Mare, Clubul Sportiv Municipal Bacău și CSM Sighisoara.

Programul turneului:
Vineri, 4 august
ora 16.30 CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău
ora 18.30 CSU din Suceava – CSM Sighișoara
Sâmbătă, 5 august
ora 10.30 CSM Bacău – CSM Sighișoara
ora 12.30 CSU Suceava – Minaur Baia Mare

„Originar din Dorneşti (jud. Suceava), Mihai Mironiuc a evoluat începând din 1971 pentru CSU Suceava, sub comanda lui Şerban Pop. După doar trei ani petrecuţi acasă, interul dreapta a fost remarcat de HC Minaur Baia Mare, grupare pentru care avea să evolueze timp de un deceniu. Idol al băimărenilor, “stângul de fier” a avut o cotă întrecută doar de Maricel Voinea. Handbalistul sucevean a strâns 73 de prezenţe în tricoul primei reprezentative a României şi a fost goalgheterul Campionatului Mondial Universitar din Polonia. Maestru Emerit al Sportului, Mihai Mironiuc s-a stins din viaţă în 2002, la vârsta de doar 42 de ani”, precizează reprezentanții clubului CSU din Suceava.

foto Ovidiu Dragomir Facebook CS Minaur

Click to comment

Actualitate

Exit mobile version