În ședința de astăzi a Consiliului Județean (CJ) Maramureș, a fost adoptat proiectul privind extinderea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, în valoare de 21.395.578,37 lei, TVA inclus, și proiectul privind modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în valoare de 19.867.149,41 lei, TVA inclus.
„Prin aceste proiecte vor fi reabilitate și modernizate ambulatoriile ambelor unități spitalicești din municipiul Baia Mare, care se află în subordinea Consiliului Județean Maramureș.
Cele două proiecte vor fi depuse spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR”, informează reprezentanții CJ Maramureș.