POLITICA

PSD-ul încă se gândește dacă vrea în Rusia sau în Occident

Publicat cu

pe

PSD-ul, unul din marii pierzători ai primului tur de scrutin al alegerilor pentru președinție, încă nu s-a decis dacă vrea în Est sau în Vest. Nu știe nici acum unde e mai bine. După mai bine de 30 de ani de la Revoluție. Dar nu e târziu. Din fericire pentru noi, românii. Oricum e o întrebare la care nu ar trebui să stai prea multy pe gânduri ca să răspunzi, nu? Doar de aia am avut Revoluția din 1989… Dacă l-ar susține pe candidatul Tik-Tok nu ar face altceva decât să confirme că PSD-ul e vechiul comunism, cum s-a spus de multă vreme, o afirmație pe care social-democrații s-au zbătut multă vreme să o combată.

„Suntem dezamăgiți de faptul că PSD a pierdut la nivel național alegerile prezidențiale din primul tur, la o diferență de numai 2.000 de voturi. Este un mesaj clar pe care românii ni l-au transmis și pe care îl înțelegem. La nivel județean, candidatul PSD a ocupat a doua poziție, la doar 4 procente după primul loc, reușind să menținem nivelul voturilor obținute de Marcel Ciolacu la nivel național.

Cele mai importante alegeri rămân însă cele din această duminică, când românii vor decide viitorul Parlament al României. Cine va forma noua majoritate politică și viitorul guvern este ceea ce contează cel mai mult pentru a putea continua măsurile bune luate în ultimii trei ani.

În ceea ce privește turul al doilea al alegerilor prezidențiale, PSD va analiza cu atenție opțiunile. Anunțul privind candidatul pe care îl vom susține va fi făcut în perioada următoare”, a anunțat PSD Maramureeș.

Sperăm să le vină mintea la cap, măcar în al 12-lea ceas. Până nu e prea târziu.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version