Radu Trufan, președinte USR Maramureș, candidat pentru funcția de consilier local Baia Mare, alături de echipa USR Baia Mare a stabilit un plan clar de dezvoltare și modernizare a municipiului reședință de județ. Printre proiectele cuprinse în acest plan se numără și Parcul Canin „Ham Ham – Orășelul Meu”. Este o propunere de a crea un spațiu sigur și de a-l amenaja corespunzător pentru câini și proprietarii lor. Acest parc va oferi câinilor posibilitatea de a se juca, socializa și de a-și consuma energia într-un mod plăcut, în timp ce proprietarii pot interacționa și schimba păreri.
”Obiectivele principale sunt de a amenaja un spațiu generos și bine delimitat, în funcție de talia cățeilor, astfel încât aceștia să se poată juca în siguranță, fără a incomoda alți oameni sau animale. Acesta va cuprinde trasee și circuite speciale pentru ei, inclusiv zone cu obstacole, tuneluri și platforme de sărit, care să devină un <teren de sport> adecvat pentru căței”, a subliniat Radu Trufan, președinte USR Maramureș, candidat pentru funcția de consilier local Baia Mare.
De asemenea, se vor asigura locuri de odihnă și umbră pentru câini și proprietari. Vor fi instalate puncte de apă potabilă pentru animale, astfel încât aceștia să aibă mereu acces la apă proaspătă. Implementarea unor măsuri de gestionare a deșeurilor, inclusiv amplasarea de coșuri de gunoi și instalații pentru colectarea deșeurilor de câini.
”Parcul Canin <Ham Ham – Orășelul Meu> va fi supravegheat și întreținut regulat pentru a se asigura că spațiul rămâne curat, sigur și atrăgător pentru câini și proprietari. Vor fi stabilite reguli clare de utilizare, și totodată vor fi implicați cât mai mulți voluntari, iubitori de patrupede, pentru a monitoriza activitățile din parc. În acest mod, câinii vor fi în siguranță, iar stăpânii lor nu își vor mai face griji cu privire la găsirea unui parc sau a unui spațiu adecvat pentru tovarășii lor de companie, fără a deranja familiile care se plimbă alături de patrupezii lor în parc”, a mai adăugat Radu Trufan.
Proiectul va fi finanțat printr-o colaborare public-privat, implicând atât autoritățile locale, cât și companii private interesate să sprijine comunitatea. De asemenea, se vor căuta surse de finanțare din fonduri europene destinate proiectelor de mediu și dezvoltare urbană.
Călin DRAGOMIR