NEWS

RĂZBOI – Rusia afirmă acum că principalul obiectiv al invaziei din Ucraina este „eliberarea” Donbasului

Publicat cu

pe

Moscova susține că obiectivele „primei etape” a invadării Ucrainei au fost „în general” îndeplinite iar forțele rusești se pot concentra acum pe „obiectivul principal”, respectiv „eliberarea Donbasului”, transmite The Guardian, care notează că declarațiile par să indice o retrogradare a ambițiilor militare ale Rusiei.

„Principalele obiective ale primei etape a operațiunii au fost în general îndeplinite. Potențialul de luptă al Forțelor Armate ale Ucrainei a fost redus considerabil, ceea ce (…) face posibilă concentrarea eforturilor noastre pe realizarea obiectivului principal, eliberarea Donbasului”, a declarat vineri Serghei Rudskoi, din cadrul Statului Major General rus.

Rusia a susținut inițial că a declanșat invadarea Ucrainei pentru „denazificarea” acestei țări iar majoritatea analiștilor occidentali consideră că printre obiectivele Rusiei figurau cucerirea Kievului și alungarea lui Volodimir Zelenski de la putere, pentru a fi înlocuit cu o guvernare obedientă Moscovei.

Ministerul Apărării al Apărării a afirmat că separatiștii susținuți de Rusia controlează în prezent 93% din regiunea ucraineană Luhansk și 54% din regiunea Donețk, cele două zone care alcătuiesc Donbasul.

Cu toate acestea, Statul Major General al Rusiei a declarat că operațiunea sa militară în Ucraina va continua până când forțele rusești vor finaliza sarcinile stabilite, fără a preciza care sunt acestea.

Armata rusă a luat în considerare două opțiuni pentru operațiunea sa în Ucraina, una limitată la Donbas și cealaltă pe întregul teritoriu al Ucrainei, înainte de a opta pentru cea de-a doua, a susținut Rudskoi.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version