Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

RĂZBOI UCRAINA – Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte

Publicat cu

pe

Armistiţiul de Paşte între Rusia și Ucraina va expira la miezul nopţii, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat niciun ordin pentru prelungirea acestuia, a declarat duminică, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia oficială rusă TASS, principalul canal de propagandă al Kremlinului.

Putin a anunţat armistiţiul sâmbătă, la o întâlnire cu şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov. Încetarea focului declarată de Putin era valabilă de la 19 aprilie, ora 18:00, ora Moscovei, până la 21 aprilie, ora 00:00, ora Moscovei, adică un total de 30 de ore.

„Nu au existat alte ordine”, a declarat Peskov când a fost întrebat dacă armistiţiul va expira în noaptea de 21 aprilie sau ar putea fi prelungit, aşa cum ceruse liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit News.ro.

Cu toate acestea, cele două părţi s-au acuzat reciproc că armistiţiul nu a fost respectat şi că au existat în continuare atacuri, chiar dacă mai puţin intense.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că Rusia este „singura sursă a acestui război și motivul pentru care el se prelungește”. El transmite că Ucraina este pregătită să se îndrepte spre pace și spre o „încetare a focului deplină, necondiționată și onestă, care ar putea dura cel puțin 30 de zile”, dar că nu a primit un răspuns până acum.

Zelenski a declarat că forțele ruse intensifică utilizarea armamentului greu, în ciuda încetării focului de Paște anunțată de președintele rus Vladimir Putin. „Situația de pe linia frontului arată că sunt necesare presiuni asupra Moscovei și o supraveghere reală a acțiunilor forțelor de ocupație pentru ca încetarea focului să fie stabilită”, a insistat Zelenski, citat de agenția de presă Baha.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo