Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

RĂZBOI UCRAINA – Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile

Publicat cu

pe

Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este dezamăgit de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat apropiata trimitere a unui număr mare de arme Kievului prin intermediul NATO, relatează AFP.

Procedând astfel, președintele american a arătat clar că răbdarea sa față de președintele rus a ajuns la capăt.

„Sunt dezamăgit de președintele Putin, căci eu credeam acum două luni că vom avea un acord, dar se pare că nu se concretizează”, a declarat președintele american la Casa Albă, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte, adăugând că „în consecință, vom institui taxe vamale secundare”, adică la adresa aliaților Moscovei.

„Dacă nu avem un acord în termen de 50 de zile, este foarte simplu, (tarifele) vor fi de 100% și asta este”, a adăugat el.

În același timp, Ucraina va primi o cantitate enormă de arme pentru a-și consolida efortul de război împotriva Rusiei.

„Este o afacere foarte mare pe care noi am încheiat-o. Echipamente militare în valoare de mai multe miliarde de dolari vor fi achiziționate din SUA, vor merge la NATO, etc și vor fi rapid distribuite pe câmpul de luptă”, a afirmat președintele american, citat de Agerpres.

„Aceasta înseamnă că Ucraina va intra în posesia unei cantități foarte mari de echipamente militare, atât pentru apărarea antiaeriană, cât și rachete și muniții”, a adăugat secretarul general al NATO.

Printre armele promise se numără rachete de apărare antiaeriană Patriot, pe care Ucraina le-a cerut pentru a-și proteja orașele de atacurile aeriene rusești.

 

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo