Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, a comentat azi în cadrul unei conferințe de presă de peste 40 de minute, la care ai participat doi jurnaliști, transmisă în direct pe Facebook, sentința primită. Vă reamintim, Cherecheș a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, de Tribunalul Cluj-Napoca.
Cherecheș a criticat justiția pentru această decizie, dar totuși a spus că are încredere că la recurs se va face dreptate. Edilul a mai precizat că va face dezvăluiri în zilele următoare legate de acest proces, al cărui deznodământ îl cunoștea, conform spuselor lui, încă de anul trecut, din luna iulie.
„Cherecheș nu va ajunge niciodată la pușcărie, dar alții vor ajunge. Cei care merită”, a concluzionat edilul băimărean.