Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

REALIZARE – Un prim mare investitor german vine în Maramureș

Publicat cu

pe

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, anunță că primul mare investitor german vine în Maramureș.

„Vestea cea mai bună este că am reușit să atragem în județul nostru un prim mare întreprinzător german! Această investiție este rezultatul colaborării excelente dintre Consiliul Judeţean Maramureş, Ambasada Germaniei și Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) din România.
Avem în derulare realizarea Parcului industrial din Baia Sprie, aproape 11 milioane de euro din fonduri europene, dar și alte șase investiții similare în Șomcuta Mare, Fărcașa, Târgu Lăpuș, Bogdan Vodă, Mireșu Mare și Giulești. La această investiție se adaugă sume cuprinse între 10 și 20 de milioane de euro granturi pe fiecare parc industrial, de care vor putea beneficia investitorii care își vor desfășura activitatea aici.
Parcurile vor fi populate cu investitori români, dar și cu străini care doresc să se dezvolte în județul nostru”, a declarat Ionel Bogdan.

Actualitate

YHP Logo