IMPORTANT

RECALCULARE PENSII – Minerii din Maramureș ies în stradă, în 4 septembrie

Publicat cu

pe

Minerii din Mehedinți și Maramureș vor protesta pe 3 și 4 septembrie, fiind nemulțumiți de deciziile de recalculare a pensiilor primite. Acțiunile lor sunt susținute de confederația sindicală CNS Cartel ALFA.

CNS Cartel ALFA se alătură luptei pentru drepturile celor care au muncit în domenii esențiale. Ne mobilizăm pentru a apăra drepturilor minerilor, siderurgiștilor, energeticienilor și CFR-iștilor – categorii grav afectate de recentele decizii guvernamentale privind pensiile.
În contextul scăderii substanțiale a drepturilor pensionarilor care au muncit în condiții dificile, neindexarea pensiilor cu inflația reprezintă o problemă majoră ce pune în pericol stabilitatea financiară a acestor lucrători valoroși, se precizează într-un comunicat al confederația sindicală CNS Cartel ALFA .
CALENDAR PROTESTE:
– Drobeta Turnu-Severin: pe 3 septembrie, pichetare în fața Prefecturii Mehedinți.
– Baia Mare: pe 4 septembrie. Acțiunea începe la Casa de Pensii, mai apoi la sediile partidelor politice PSD-PNL și se încheie la Prefectura Maramureș.
Cei care au ieşit la pensie de la exploatările miniere se consideră nedreptăţiţi, pentru că au primit decizii de recalculare a pensiilor cu sume în minus cuprinse între 1.800 şi 2.800 de le.,

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version