ACTUALITATE

REMETEA – Și-a vizitat fosta iubită, deși nu avea voie

Publicat cu

pe

Polițiștii din Șomcuta Mare, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție și amenințare.

„La data de 14 noiembrie 2024, în jurul orei 11.00, polițiștii au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 30 de ani din Remetea Chioarului, cu privire la faptul că, fostul concubin, un bărbat în vârstă de 31 de ani, nu ar fi respectat măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Lăpuș. Totodată, femeia ar fi fost amenințata de către acesta.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar ieri, 15 noiembrie a.c., în urma prezentării acestuia în fața instanței de judecată, a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, anunță IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version