La o lună distanță de la meciul din Liga Zimbrilor (etapa 18) CS Minaur – CSM Vaslui 28-23 (13-10), cele două echipe se vor întâlni din nou în Sala „Lascăr Pană”, de data aceasta în turul 2 (optimi de finală) al Cupei României.
Partida se va disputa miercuri, 27 martie de la ora 18, și va fi arbitrată de A. Avădani și R. Popovici (Bacău), în timp ce observator va fi R. Harabagiu (Moreni).
Partida va reprezenta pentru băimăreni o ultimă repetiție cu public înaintea confruntării din deplasare cu Bregenz Handball (Austria), manșa a doua din sferturile EHF European Cup. Sâmbătă, în partida tur, băimărenii s-au impus pe teren propriu cu 37-31 (17-14).
Cupa României (turul 2, optimi de finală):
CSU Politehnica Timișoara – HC Buzău 18-56 (7-26);
Politehnica Iași (Divizia A) – Dinamo București 26-41 (15-19);
CSM Oradea (Divizia A) – CSM Focșani 31-40 (12-20);
Potaissa Turda – CSM Constanța 29-30 (12-17);
Steaua București – CSU Suceava 37-35 (18-17);
CSM Sighișoara – CSM Bacău 21-26 (9-13);
CS Medgidia (Divizia A) – CSM București (miercuri, 27 martie, ora 18);
CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui (miercuri, ora 18).
foto Facebook CS Minaur