Cei de la Compania Națională de Adminuistrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) și-au dat seama, în baza studiilor efectuate cu privire la structura de rezistență a podului de peste Tisa, pod ce leagă România de Ucraina, că mai sunt necesare reparații la această construcție.
”Drept urmare, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii din România, împreună cu firma executantă, au anunțat restricții, pentru încă o perioadă de 30 de zile, cu privire la traficul rutier prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, începând cu data de 15.10.2024, între orele 10.00-15.00, de luni până vineri”, anunță ITPF Sighetu Marmației.
Referitor la traficul pietonal, acesta nu va fi afectat.
Dragoș HOJDA