Ieri, 22 martie, la ora 11.00, în timp ce polițiștii din Baia Sprie efectuau activităţi de dirijare a traficului rutier pe D.J. 184, strada Crizantemei din localitatea Baia Sprie, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu a oprit continându-şi deplasarea către Baia Mare.
„S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză până pe strada Plevnei, iar la un moment dat, de la volan a coborât un tânăr care se deplasa pe jos pe trotuar.
Tânărul a relatat verbal faptul că nu deţine supra sa documentele personale şi ale autoturismului și a refuzat să se legitimeze, fapt pentru care a fost condus la sediul poliţiei pentru identificare.
În urma verificărilor, persoana în cauză a fost identificată ca fiind un tânăr de 22 de ani din Călineşti, care deține permis de conducere, dar are dreptul de a conduce suspendat’, informează reprezentanții IPJ Maramureș.
În cauză, a fost dispusă măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.