Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

REUȘITĂ MEDICALĂ – O echipă de chirurgi a realizat primul transplant de glob ocular întreg

Publicat cu

pe

O echipă de chirurgi a realizat primul transplant de glob ocular întreg. Deși pacientul nu și-a recăpătat vederea, intervenția este considerată un succes, pentru că ochiul a fost acceptat de organism.

Operația a durat 21 de ore și a avut loc în urmă cu șase luni, la centrul medical NYU Langone Health din New York. De atunci, medicii au continuat să monitorizeze pacientul și au observat semne că ochiul este sănătos, întrucât vasele de sânge sunt funcționale, iar retina “are aspect promițător. Simplul fapt că am transplantat un ochi este un pas uriaș înainte, un lucru la care oamenii s-au gândit timp de secole, dar care nu a fost niciodată realizat”, a declarat dr. Eduardo Rodriguez, coordonatorul echipei.

Pacientul este un veteran al armatei în vârstă de 46 de ani, care a supraviețuit unui șoc electric de înaltă tensiune, în urma căruia i-a fost distrusă partea stângă a feței, inclusiv nasul, gura și ochiul, precizează biziday.ro.

Până acum, chirurgii au putut transplanta doar corneea, explică Reuters. Inițial, medicii plănuiau să realizeze intervenția din motive estetice, a explicat dr. Rodriguez, însă “dacă ar exista o cale de recuperare a vederii, ar fi minunat. Scopul a fost ca noi să facem intervenția tehnică, iar globul ocular să supraviețuiască”.

Organul nu comunică, prin nervul optic, cu creierul. Pentru a încerca să refacă această legătură, medicii au recoltat celule stem adulte din măduva osoasă a donatorului și le-au injectat în nervul optic al primitorului. Specialiștii speră că, în acest fel, celulele deteriorate vor fi înlocuite.

Actualitate

YHP Logo