Connect with us

SPORT

REVINE ÎN LIGA 1 – Maramureșeanul Răzvan Onea a semnat cu Rapid București

Publicat cu

pe

Maramureșeanul Răzvan Philippe Onea (23 ani, fundaș dreapta), originar din localitatea Buzești (comuna Fărcașa), dar născut în Paris, a plecat de la echipa de liga 2 Politehnica Iași și a semnat cu Rapid București.

„Mă simt foarte bine că am semnat cu Rapid, foarte fericit, mi-am dorit asta încă din vară, când clubul și-a manifestat interesul față de mine, mă bucur că sunt jucătorul Rapidului. Cu siguranță, este cel mai bun moment din cariera mea, este un mare pas în față, mi-am dorit foarte mult să revin în Liga 1 și le mulțumesc celor de la Rapid pentru această oportunitate. Îmi propun să-mi câștig locul în prima echipă și să o ajut să-și îndeplinească obiectivele. Suporterii m-au impresionat enorm încă de când am jucat contra lor în Liga 3. Atmosfera de pe vechiul Giulești a fost una senzațională, așa că nici nu-mi pot imagina cum va fi pe noul Giulești!”, a declarat Răzvan Onea, pentru site-ul oficial al clubului FC Rapid 1923 București.

Echipe la care a jucat până acum Răzvan Onea:
2021/22: Poli Iași (Liga 2) 13/0
2020/21: Poli Iași (Liga 1) 29/1
2019/20: Poli Iași (Liga 1) 10/0
2018/19: CS Afumați (Liga 2) 30/1
2017/18: CS Afumați (Liga 2) 33/1
2012/17: LPS Satu Mare (junior)

Print Friendly, PDF & Email
Citeste mai mult
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Actualitate