Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș informează că luni, 11 aprilie, 176 de copii ucraineni și îngrijitori acestora, care au trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, au fost cazați în județul nostru, pentru a putea fi îmbarcați la orele prânzului într-un avion pentru Turcia. Acestora li s-au alăturat opt refugiați care erau de mai multe zile în Maramureş, fiind bolnavi şi având nevoie de asistență medicală.
În ceea ce privește ajutoarele pentru Ucraina, la Halmeu continuă să sosească transporturi cu donații din țările Uniunii Europene. În cursul zilei de luni, 11 aprilie, aici a ajuns un TIR cu produse medicale și de igienă, furnizate prin Protecția Civilă Franceză, departamentele Aude și Tarn. Convoiul umanitar a fost rezultatul cooperării sprijinite de Biroul UNCJR de la Bruxelles și de Comitetul European al Regiunilor. Marți, 12 aprilie, alte două transporturi din Olanda, un TIR încărcat cu morcovi, cartofi și ceapă din Flevoland – regiunea înfrățită cu județul Maramureș, iar unul din Rabelink, cu produse sanitare și truse de prim-ajutor în valoare de 20.000 euro, au fost descărcate în depozitul din Halmeu.
Prin Rotary Club Baia Mare 2005, au ajuns din Marea Britanie în această săptămână șase autoutilitare cu donaţii constând în produse medicale. Ajutoare pentru militarii și cetățenilor rămași în Ucraina, din regiunea Dnipropetrovsk au fost încărcate din depozitul de la Halmeu. Acestea au fost trimise în zonele Harkov, Zaporojie și Pavlohrad. TIR-ul a fost plin cu plăpumi, truse de prim-ajutor, produse medicale, scutece, hârtie igienică, dulciuri, produse alimentare neperisabile, legume, apă.
Rotary Club d’Hyeres – ONG Chambon, împreună cu Soroptimist – Commune de Collobrieres și Rotary Club Sighet – Rotary Club Sighet Voievodal au transportat la Solotvino și au predat Clubului Rotary Rahiv două microbuze încărcate cu alimente neperisabile, produse pentru copii, medicamente și consumabile medicale, conserve, articole de igienă și dezinfectanți.
Un transport cu ajutoare de la Prefectura Bihor, care a ajuns la Halmeu vineri, va fi trimis la începutul săptămânii viitoare la Administrația de Stat Solomonovo, grație sprijinului oferit de consulul român din Slatina – Florin Pârvu.
La depozitul de la Casa Armatei s-au adunat peste 20 de saci de haine și alimente de la Serviciul Maltez, dar și de la persoane fizice. Sprijin a venit și de la voluntarii Asociației AMU, care din banii primiți din donații au achiziționat o cantitate considerabilă de materiale sanitare, produse de igienă și medicamente de strictă necesitate pentru situații de urgență, care au fost trimise prin Crucea Roșie în Ucraina, la Spitalul Oblasna Alerholohichna Likarnya. Tot aici, a ajuns o mașină cu ajutoare colectate de Liga Studenților de la Universitatea ”Vasile Goldiș” din Arad. S-au primit saci de dormit, haine de pat, produse de igienă, mâncare pentru copii și haine.
”Criza umanitară din Ucraina continuă de mai bine de o lună și jumătate, timp în care în Maramureș ne-am mobilizat pentru a oferi tot sprijinul de care vecinii noștri de peste Tisa au nevoie. În această campanie de sprijin ni s-au alăturat și alte țări din Uniunea Europeană, iar împreună cu ONG-urile partenere, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, societatea civilă și administrațiile locale continuăm în fiecare zi acțiunile de ajutor pentru Ucraina”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.