ACTUALITATE

România, din nou campioană europeană la culturism și fitness

Publicat cu

pe

Lotul național de culturism și fitness al României reeditează performanțele anilor 2022-2023, devenind pentru a treia oară consecutiv campioana Europei, în urma rezultatelor de la ediția 2024 a Campionatelor Europene de la Santa Susanna, Spania, potrivit Agenției Naționale pentru Sport.
Cu un total de 539 de puncte, România a fost cea mai bună, reușind să obțină și un număr impresionant de medalii, respectiv 44 medalii de aur, 32 medalii de argint și 20 medalii de bronz.
„Romania a cucerit pentru a treia oara consecutiv titlul de Campioana Europeana !!!! La Campionatul European de Culturism si Fitness, desfășurat în perioada 01- 05 mai,în Spania,sportivii români au făcut spectacol!! Lotul României a fost reprezentat de un număr de 52 de sportivi, care au cucerit în total 96 medalii: 44 aur, 32 argint și 20 bronz. Aceste rezultate extraordinare au clasat România pe locul 1 cu un total de 539 pct. ,fiind urmată de Slovacia cu 470 pct. și Ucraina cu 411pct. Sincere felicitări sportivilor! Federația Română de culturism si fitness le mulțumește sportivilor și familiilor lor ,antrenorilor , cluburilor ,Agentiei Nationale pentru Sport,antrenorilor coordonatori si tuturor celor care au contribuit la obtinerea acestor rezultate”, a declarat, pentru 24news.ro, Monica Mureșan, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version