ACTUALITATE

Romsilva va gestiona, în continuare, cele 22 de parcuri naționale și naturale

Publicat cu

pe

Zilele trecute, la sediul Ministerul Mediului, au fost semnate, cu o valabilitate de 10 ani, actele adiționale la contractele de administrare pentru cele 22 de parcuri naționale și naturale.

„Semnarea acestor contracte este o recunoaștere a angajamentului Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva în managementul, de peste 20 de ani, al ariilor naturale protejate, consolidând pilonul ecologic al conceptului de dezvoltare durabilă, alături de cel economic și social. Romsilva poate asigura aplicarea unor măsuri eficiente de protecție a ecosistemelor valoroase, respectând totodată obiectivele de conservare stabilite la nivel european și internațional.

Expertiza personalului, combinată cu capacitatea de monitorizare și gestionare pe termen lung, susține legitimitatea și responsabilitatea Romsilva în administrarea acestor arii naturale protejate. Cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor totalizează o suprafaţă de 853.266 de hectare, 232.246 de hectare fiind în zone de protecţie. În aceste parcuri sunt 562.730 de hectare de păduri. Parcurile naţionale şi naturale administrate de Romsilva pun la dispoziţia turiştilor numeroase trasee amenajate, precum şi infrastructura care permite plimbări cu bicicleta, barca sau ecvestre, alpinism, popasuri în spaţii amenajate sau locuri speciale pentru observarea faunei”, anunță Romsilva.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version