Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

RUGBY – CSM Știința învinge în inferioritate numerică, la ultima fază, pe Dinamo și va juca acasă semifinala campionatului

Publicat cu

pe

Meci plin de suspans disputat azi pe Arena Zimbrilor, în etapa a cincea, penultima, a play-off-ului Ligii Naționale de rugby. CSM Știința a învins pe Dinamo, la capătul unui joc foarte echilibrat, decis în ultimele secunde ale partidei.

CSM Știința Baia Mare – Dinamo București 18-16 (6-6)

Prima repriză a fost presărată cu multe greșeli de ambele părți și s-a încheiat la egalitate, prin punctele marcate din lovituri de pedeapsă de Tu-te Grant și Jondre Williams. Finalul primelor 40 de minute a adus și un cartonaș roșu pentru Alexandru Țiglă, astel că CSM Știința a evoluat cu 14 jucători toată repriza a doua.

Cu toate acestea, gazdele au început partea secundă a meciului în ofensivă și au preluat conducerea cu 15-6, după ce același Tu-te Grant a mai transformat trei lovituri de pedeapsă. Spre final oaspeții au forțat și au marcat singurul eseu al meciului, prin Sergiu Puescu, încercarea fiind transformată de Tudor Boldor (15-13). În prelungiri, Boldor a transformat o lovitură de pedeapsă (15-16) și se părea că Dinamo va câștiga partida. La ultima fază, Tu-te Grant, desemnat omul meciului, a marcat trei puncte printr-un drop-gol, de la 40 de metri, și CSM Știința a obținut o spectaculoasă victorie.

Indiferent de rezultatele care se vor înregistra în ultima etapă a play-off-ului, CSM Știința va termina pe unul din primele două locuri și va juca una dintre semifinalele campionatului pe teren propriu.

Actualitate

YHP Logo