Echipa Franţei a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni la rugby după o aşteptare de 12 ani, realizând totodată al zecelea Grand Slam din istoria sa, în urma victoriei cu scorul de 25-13 (18-6) obţinută în faţa naţionalei Angliei, sâmbătă seara, pe arena Stade de France, relatează Agerpres.
Elevii selecţionerului Fabien Galthie au reuşit trei eseuri pe parcursul jocului, prin Gael Fickou (15), Francois Cros (40) şi Antoine Dupont (61). Pentru gazde a mai punctat Melvyn Jaminet, autorul a două transformări (40, 61) şi două lovituri de penalitate (9, 24).
Punctele oaspeţilor au fost înscrise de Freddie Stewart – eseu (48) şi Marcus Smith – o transformare (48) şi două lovituri de penalitate (20, 30).
XV-le Franţei, clasat pe locul secund în 2020 şi 2021, a încheiat astfel neînvins actuala ediţie a Turneului celor Şase Naţiuni, după ce s-a impus, pe rând, în faţa Italiei (37-10), Irlandei (30-24), Scoţiei (36-17), Ţării Galilor (13-9) şi Angliei (25-13).
Rezultate înregistrate sâmbătă în ultima etapă din Six Nations 2022:
Ţara Galilor – Italia 21-22
Irlanda – Scoţia 26-5
Franţa – Anglia 25-13