SPORT

RUGBY – SCM Timișoara câștigă finala cu CSM Știința Baia Mare. „Zimbrii” au pierdut pe mâna lor

Publicat cu

pe

Rivalitatea Baia Mare – Timișoara din rugbyul românesc a cunoscut azi un nou episod în ediția 2024 a Ligii Naționale. De data aceasta câștig de cauză au avut bănățenii care sunt noii campioni ai României.

CSM Știința Baia Mare –  SCM Timișoara 21-22 (14-9)

Finala disputată în capitală, pe stadionul Arcul de Triumf, a fost, așa cum era de așteptat, foarte echilibrată, cu accente de dramatism.

Băimărenii au avut meciul în mână, avantajul din 48, 21-9, părând a fi decisiv. Nu a fost însă așa, pentru că Giorgi Menabde și Mihai Dico (a lovit cu capul un adversar, care a amplificat mult lovitura) și-au lăsat timp de 20 de minute coechipierii în inferioritate numerică și bănățenii au întors rezultatul.

Pentru a ne susține afirmația că „zimbrii” au pierdut pe mâna lor, trebuie să mai spunem că în ultimul minut, aflat în fază clară de eseu, la 5 metri de terenul de țintă al timișorenilor, Kefenste Mahlo a scăpat în față balonul pasat de Paul Popoaia, moment în care CSM Știința era în superioritate numerică.

Cum s-au marcat punctele

3-0 (min. 9) – lovitură de pedeapsă transformată de Paul Popoaia de la centrul terenului

3-3 (min. 11) – lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Rupanu de la centrul terenului

3-6 (min. 13) – lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Rupanu de la centrul terenului

6-6 (min. 17) – lovitură de pedeapsă transformată de Paul Popoaia de la 15 metri lateral dreapta

6-9 (min. 13) – lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Rupanu de la 40 de metri lateral dreeapta

11-9 (min. 26) – eseu la colț marcat de Sione Fakaosilea, Paul Popoaia a ratat transformarea

14-9 (min. 36) – lovitură de pedeapsă transformată de Paul Popoaia de la 22 de metri

21-9 (min. 42) – eseu marcat de Kefentse Mahlo, după o acțiune frumoasă pe treisferturi, transformat de Paul Popoaia

21-16 (min. 49) – eseu marcat în superioritate numerică Timișoara de Vlad Neculau, transformat de Gabriel Rupanu

21-19 (min. 61) – lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Rupanu, băimărenii erau în inferioritate numerică

21-22 (min. 70) – lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Rupanu, băimărenii erau în inferioritate numerică

Marius CÎMPIAN

 

 

 

 

 

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version