Mii de oameni au venit să-și aducă un ultim omagiu lui Alexei Navalnîi. În repetate rânduri, mulțimea adunată în fața bisericii și a cimitirului a strigat ”Navalnîi”, ”Nu te vom uita”, ”Mulțumim, Alexei”, ”Putin asasinul”, ”Nu, războiului!”, ”Rusia va fi liberă” și ”Rusia fără Putin”. Echipa lui Navalnîi a afirmat că slujba a fost organizată ”cât mai repede posibil” și că doar trei sute de persoane au putut intra în biserică.
Mai mulți diplomați străini, inclusiv ambasadorii SUA, Franței și Germaniei, au participat la ceremonia funerară a lui Navalnîi.
Iulia Navalnaya, soția lui Alexei, care nu a fost prezentă la înmormântare deoarece se află în afara Rusiei, i-a adus un omagiu. Ea i-a mulțumit pentru cei ”26 de ani de fericire absolută”.