IMPORTANT

RUTIERE- Controale pe Ocna Șugatag și Sarasău

Publicat cu

pe

Pe drumurile din Maramureș se fac zilnic controale ale polițiștilor rutieri pentru depistarea șoferilor care conduc cu viteză sau sub influența alcoolului, Astfel, polițiștii din cadrul subunităților teritoriale ale Secției 5 Ocna Șugatag și Secției 6 Sarasău au acționat în zona de competență pentru menținerea gradului de disciplină rutieră, identificarea conducătorilor auto care prezintă un risc pentru siguranța rutieră, precum și verificarea stării tehnice.
„Aproximativ 80 de autovehicule au fost verificate de polițiști privind legalitatea de a circula pe drumurile publice.
Pentru nerespectarea O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 8.000 de lei. Certificatele de înmatriculare ale șapte autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.  Totodată, un bărbat 58 de ani este cercetat de polițiștii din Baia Mare pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiind depistat în cursul nopții trecute la volanul unui autoturism. În urma testării acestuia, etilometrul a indicat 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acțiunile pe linia depistării participanților la trafic care nu respectă legislația rutieră sunt derulate zilnic de polițiștii maramureșeni, în vederea asigurării unui climat sigur pe drumurile publice ale județului”, arată IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version