Connect with us
Descarcă aplicația

Fotbal

S-A ÎNTORS! – CS Minaur a anunțat numele noului antrenor principal

Publicat cu

pe

Echipa CS Minaur a anunțat, în sfârșit, numele noului antrenor principal. Este vorba de maramureșeanul Francisc Dican (57 ani), cel care a mai pregătit formația băimăreană în debutul sezonului precedent, înainte de plecarea la Politehnica Iași unde a fost antrenor secund.

„După o scurtă perioadă petrecută alături de echipă în sezonul trecut, Francisc Dican revine cu și mai multă ambiție, determinare și dorință de performanță. Cu o vastă experiență în fotbalul românesc și cu o înțelegere profundă a spiritului echipei noastre, Dican este omul potrivit să conducă Minaur spre un obiectiv clar: promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc!
Antrenorul cunoaște bine grupul, atmosfera de la club și a arătat deja că poate aduce stabilitate și disciplină în joc. Apreciat pentru seriozitatea și profesionalismul său, Dican este pregătit să pună umărul la construcția unei echipe competitive, unite și motivate, capabilă să lupte pentru fiecare punct2, au transmis reprezentanții CS Minaur.
 „Revin cu încredere și cu gândul la promovare. Avem jucători determinați, caractere puternice și o dorință reală de a reuși. Un oraș cu tradiție în fotbal și suporteri minunați. Împreună putem reuși!”, a declarat Francisc Dican.
Marius CÎMPIAN
foto Facebook CS Minaur Fotbal

1 Comment

1 Comment

  1. Adi

    24 iulie 2025 at 13:07

    Groaznic….. aducem înapoi o ciorbă reincălzită….. nu mai acceptați toate gloabele în club !!!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo