ACTUALITATE

ȘASE DINTR-O LOVITURĂ – Autoturisme, în valoare totală de 1.260.000 lei, indisponibilizate de politiştii de frontieră

Publicat cu

pe

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au indisponibilizat șase autoturisme de diferite marci.
În data de 8 iulie a.c., în jurul orei 23.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean polonez, însoțit de un cetățean georgian, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Belgia, pe care erau tractate șase autoturisme, după cum urmează: un autoturism marca Audi, două marca Opel și trei marca BMW.

„În urma analizei de risc și în cooperare cu autoritățile maghiare s-au efectuat verificari suplimentare în urma cărora s-a constatat faptul că autoturismele figurează ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alerte introduse de Polonia în data de 09.07.2022.

În cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar cele șase autoturisme, în valoare totală de 1.260.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor”, informează reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version