Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Scad sau nu pensiile… Ce spune Casa de Pensii Maramureș

Publicat cu

pe

În România acum se discută de scăderea pensiilor unora dintre români. Această recalculare care a dat viața unora peste cap, iar alții s-au trezit cu pensii la care nu au visat niciodată. Casa de Pensii Maramureș precizează că în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare contributiv se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz de către angajator în conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) din Legea nr. 360/2023.
„În situația persoanelor care sunt asigurate pe baza unui contract de asigurare socială, stagiul de cotizare contributiv se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat și plătit contribuția de asigurări sociale conform prevederilor art. 39, alin. (3) din Legea nr. 360/2023. În temeiul art. 85 , alin. (1) și alin. (3) pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani se acordă un număr de puncte de stabilitate și anume 0,5 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani, 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani și 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani; Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporțional și pentru fracțiunile de an. Punctele de stabilitate nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
În temeiul legii în sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate, stagiu asimilat, acele perioade în care asiguratul a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat, a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii, a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale, respectiv a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani”, arată Casa de Pensii Maramureș.
Cu precizarea că pentru perioadele asimilate nu se acordă puncte de stabilitate.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo