MOZAIC

SCUMP – Un tablou de Magritte, adjudecat la licitaţie cu peste 11 milioane de euro

Publicat cu

pe

„La Valse hésitation”, un tablou din 1955 al pictorului Rene Magritte, propus pentru prima dată la vânzare, a fost adjudecat cu 11.117.000 de euro (taxe incluse) la o licitaţie organizată joi la Paris, a anunţat casa Sotheby’s, informează AFP.

Datând din cea mai apreciată perioadă a artistului de către colecţionari, acest tablou al maestrului belgian suprarealist nu a atins totuşi pragul superior al preţului său estimat, care era de 15 milioane de euro.

Lucrarea prezintă două dintre celebrele mere pictate de Magritte, care poartă măşti de bal şi sunt pe cale să fie acoperite de umbrele nopţii, în contrastul izbitor al unui cer albastru, strălucitor, presărat cu nuanţe emblematice.

„La Valse hésitation” face parte dintr-un grup de opt tablouri pe pânză. Opera de artă vândută joi este cea de-a doua pictură din această serie care a fost scoasă la licitaţie.

Precedentul exemplar, „Le Pretre Marie”, a fost propus spre vânzare în 2007 şi înfăţişa un cadru inversat, cu un cer întunecat şi două mere luminate de razele Soarelui.

Acea lucrare s-a vândut cu 5,3 milioane de lire sterline (peste 6 milioane de euro).

În cadrul licitaţiei de joi, casa Sotheby’s a vândut alte 10 opere de artă moderniste, semnate de artişti precum Kupka, Lucio Fontana, Klein şi Helion, contra sumei totale de 37.488.600 de euro.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version