Cotațiile la cacao sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 44 de ani, în condițiile în care îngrijorările cu privire la producția mondială majorează costurile pentru producătorii de ciocolată, transmite Bloomberg.
La bursa de la New York, cotațiile futures la cacao au crescut luni cu 2,5%, până la cel mai ridicat nivel de după 1979. În spatele acestor creșteri stau prognozele referitoare la recolte slabe în Coasta de Fildeș și Ghana, principalii producători mondiali de cacao, tocmai când există semnale privind o îmbunătățire a cererii, scrie Agerpres.
Livrările de boabe de cacao în porturile din Coasta de Fildeș sunt cu aproximativ 16% sub media multianuală în acest sezon, a dezvăluit o sursă care a consultat datele oficiale. Analiștii se așteaptă la al treilea an consecutiv de deficit pentru acest ingredient cheie în producția de ciocolată.
Toate acestea se întâmplă într-un moment în care fenomenul meteo El Nino amenință să aducă secetă în Africa de Vest, ceea ce ar afecta și mai mult culturile. În plus, cererea se îmbunătățește și ea, activitatea de procesare a boabelor de cacao în Europa fiind una peste așteptări. În trecut, deficitele de aprovizionare au împins în sus prețurile la cacao, în anii 1970, astfel că această marfă a atins un maxim istoric de 5.379 de dolari pe tonă în luna iulie 1977.