ACTUALITATE

SCUMPIRI – Preţurile petrolului au urcat joi la cele mai ridicate niveluri din acest an

Publicat cu

pe

Preţurile petrolului au urcat joi la cele mai ridicate niveluri din acest an, deoarece aşteptările privind o ofertă mai strictă au depăşit îngrijorările legate de o creştere economică mai slabă şi de creşterea stocurilor de ţiţei din SUA, transmite Reuters, citat de News.ro.

Preţul ţiţeiului Brent a crescut cu 1,82 dolari, sau cu 1,98%, până la 93,70 dolari pe baril, după ce a atins 93,89 dolari, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022.

Cotaţia ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a câştigat 1,64 dolari, sau 1,85%, până la 90,16 dolari pe baril, închidend la peste 90 de dolari pe baril pentru prima dată din noiembrie.

Miercuri, Agenţia Internaţională pentru Energie a declarat că reducerile extinse ale producţiei de petrol ale Arabiei Saudite şi Rusiei vor duce la un deficit pe piaţă în trimestrul al patrulea.

Preţurile s-au retras pentru scurt timp, în urma unui raport din SUA referitor la stocuri, înainte de a-şi relua ascensiunea.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version