Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Senatorul Țăgârlaș, la Congresul Avocaților. Avocatura 30. Adaptare și continuitate

Publicat cu

pe

În data de 13 iunie a avut loc Congresul Avocaților, cu tematica „Avocatura 30. Adaptare și continuitate”, eveniment organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR). Și Maramureșul a avut reprezentanții săi la acest eveniment de excepție.
„Congresul a marcat un moment important în istoria profesiei, respectiv 30 de ani de la adoptarea Legii nr. 51/1995, act normativ fundamental care a consfințit statutul avocatului ca partener indispensabil al actului de justiție. Baroul Maramureș a fost reprezentat de o delegație formată din: av. Andreicuț Florin, Decan al Baroului Maramureș, av. Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator, membru în Consiliul UNBR și vicepreședinte al Casei de Asigurări a Avocaților (CAA), av. Fărcaș Dan, Prodecan, av. Contra Daniel, președinte al Filialei CAA Maramureș.
De asemenea, alături de delegația noastră s-au aflat prieteni ai Baroului Maramureș, între care: av. Stănilă Sergiu, fost Decan al Baroului Timiș, în prezent Vicepreședinte UNBR , av. Liviu Mihăilă, Decan al Baroului Suceava și Vicepreședinte UNBR. În cadrul lucrărilor Congresului, am analizat și dezbătut proiecte și inițiative ce vizează dezvoltarea profesiei de avocat și consolidarea rolului acesteia în sistemul judiciar românesc.
Ne exprimăm angajamentul ferm pentru promovarea unei reforme legislative coerente, care să asigure accesul liber și efectiv al cetățeanului la justiție.
Congresul Avocaților rămâne o platformă esențială pentru comunitatea noastră profesională – un spațiu de dialog, reflecție și decizie, dedicat consolidării profesiei de avocat și apărării valorilor fundamentale ale statului de drept”, spune senatorul Cristian Țăgârlaș.
Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo