Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

Senatorul Țâgârlaș: România este considerată cel mai important partener al Kazahstanului din Europa de Est

Publicat cu

pe

În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Kazahstan, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș se află într-o vizită oficială în această țară. Partea kazahă a evidențiat deschiderea instituțională și economică pentru a valorifica împreună potențialul de dezvoltare al Europei de Est.

”România este considerată cel mai important partener al Kazahstanului din Europa de Est. Acest mesaj mi-a fost transmis astăzi direct, în cadrul unei întrevederi pe care am avut onoarea să o conduc, ca președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Kazahstan, cu deputații Samat Nurtaza și Maksim Rojin, membri ai Comisiei pentru politică externă, apărare și securitate a Parlamentului kazah.

Discuțiile noastre au confirmat soliditatea celor 73 de ani de relații bilaterale și caracterul strategic al cooperării dintre România și Kazahstan. Partea kazahă a evidențiat deschiderea instituțională și economică pentru a valorifica împreună potențialul de dezvoltare al Europei de Est.

Este a doua vizită pe care o fac în Kazahstan în această calitate, după cea din decembrie 2021, iar menținerea continuității relațiilor este absolut necesară, diplomația parlamentară fiind un instrument esențial pentru consolidarea acestui dialog.
Am convenit ca relațiile bilaterale să aibă atât o componentă instituțională (în plan legislativ și executiv), cât și una economică și culturală. România poate contribui la echilibrarea balanței comerciale, prin exportul produselor industriei de mobilă pe piața kazahă.

Totodată, am subliniat că dimensiunea culturală apropie cel mai mult popoarele, motiv pentru care am adresat invitația ca o delegație parlamentară din Kazahstan să efectueze o vizită oficială la București. În turneul pe care îl întreprind în țările Asiei Centrale sunt însoțit și de Florin Andreicuț, decan al Baroului Maramureș, alături de care în ziua precedentă am avut o întrevedere cu președintele Colegiului Republican al Avocaților din Kazahstan și președintele Colegiului Avocaților din Astana”, a declarat Cristian Niculescu Țâgârlaș.

24NewsMM

Actualitate

YHP Logo