Cancerul este una dintre marile probleme de sănătate cu care se confruntă mulți români, inclusiv maramureșeni. Sunt destui printre noi cei care am pierdut pe cineva drag din cauza acestei boli nemiloase, care de cele mai multe ori nu lasă loc de întoarcere. Casa Națională de Asigurări de Sănătate vine cu o serie de noutăți legate de cei care vor să apeleze la servicii de consiliere, depistare și confirmare a bolii.
„Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenţie, de depistare şi confirmare a afecţiunii oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de aceste servicii, o astfel de persoană trebuie să se înscrie pe lista de pacienţi a unui medic de familie, la alegerea sa. Dacă a avut un medic de familie când a fost persoană asigurată, se poate reînscrie la acesta.
Se programează şi se prezintă la o consultaţie de prevenţie la medicul respectiv. Consultaţiile de prevenţie pentru persoanele neasigurate se acordă pe grupe de vârstă, fiind decontate de casa de asigurări de sănătate și anume două consultaţii pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 39 ani, până la 3 consultaţii pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidenţa medicului de familie cu alte afecţiuni cronice și până la 2 consultaţii pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidenţa medicului de familie cu afecţiuni cronice.
Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcţie de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenţie gratuite şi îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere (formular dedicat, marcat cu PREV 1….7). Dacă la oricare din consultaţii medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz, să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi interpretate de medicul de familie, să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist, să fie internat în regim de spitalizare de zi.
Biletele de trimitere pentru cazurile suspecte oncologic vor fi marcate cu iniţialele SO”, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Important de precizat este că pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană neasigurată consultaţii pentru depistarea afecţiunilor oncologice (se decontează maximum două consultaţii/trimestru/persoană, prezentarea la a doua consultaţie făcându-se direct, fără alt bilet de trimitere). De asemenea, medicul specialist va putea efectua proceduri diagnostice1 şi servicii medicale în scop diagnostic – caz. După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere (marcate SO), pentru un alt medic specialist, analize de laborator, radiografii, ecografii sau spitalizare de zi.
Apoi, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu marcate SO, în spitalizare de zi se va efectua diagnosticarea afecţiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecţiune oncologică. Cu precizarea că se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua şi servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin si a cancerului de sân.
Nu în ultimul rând, după confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul neasigurat va putea fi inclus în Programul naţional de oncologie şi, dacă nu are nicio sursă de venit, după includerea în program va putea deveni persoană asigurată fără plata contribuţiei, până la vindecarea respectivei afecţiuni.
Ce trebuie să știe foarte mulți maramureșeni este că fondurile necesare pentru decontarea serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate nu se asigură din contribuţiile plătite de persoanele asigurate, ci printr-o alocare suplimentară separată, din bugetul de stat.
Dragoș HOJDA