Primăria municipiului Sighetu Marmației, prin Direcţia de Asistenţă Socială, continuă distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare alocate de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019-2021).
„În perioada 06.03.2023- 21.05.2023, se desfășoară cea de-a șasea etapă a acestei acțiuni, în care vor fi distribuite pachetele cu produse alimentare, persoanelor care beneficiază de AJUTOR SOCIAL ȘI/SAU ALOCAȚIE PENTRU SUSȚINEREA FAMILIEI”, transmit reprezentanții Primăriei Sighetu Marmației.
Predarea pachetelor se face personal, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială situat pe strada Dragoş Vodă nr. 35, de luni – joi între orele 09: 00 – 15 :00, iar vineri, în intervalul orar 09.00 – 13.00, pe baza actului de identitate.