ACTUALITATE

SIGHET – Lucrările la noul pod peste Tisa avansează

Publicat cu

pe

În anul 2024, se preconizează începerea unor lucrări la obiective semnificative pentru Maramureș. Printre acestea se numără construcția noului pod peste râul Tisa și realizarea centurii ocolitoare a orașului Baia Mare, precum și a municipiului Sighet, printre altele. În legătură cu Sighet, Ionel Bogdan, liderul administrației județene, a efectuat o vizită în Maramureșul Istoric în contextul unei serii de întâlniri cu oficiali din Ucraina și Republica Moldova.

În cadrul acestei vizite, Ionel Bogdan a inspectat progresul lucrărilor la cel mai amplu șantier din Maramureș, respectiv Podul peste râul Tisa. Acest proiect, evaluat la peste 40 de milioane de euro, reprezintă o investiție majoră și esențială pentru dezvoltarea Sighetului și a întregii regiuni a Maramureșului. Lucrările pe acest șantier continuă în prezent și vor contribui semnificativ la avansarea infrastructurii locale și la stimularea creșterii economice în zonă.

„Aici se lucrează, se fac lucrările care se pot face în această perioadă în zona podului peste Tisa. Se lucrează la clădirile administrative. Chiar dacă am luat prin surprindete constructorul, se lucrează intens, cu toții ne dorim finalizarea proiectului în luna noiembrie a acestui an. Noi ne vom asigura că există fluxul financiar necesar, fiind un proiect care va aduce dezvoltare pentru tot județul. Un proiect de peste 40 de milioane de euro, cu un impact semnificativ atât pentru noi, cât și pentru vecinii ucraineni.

Tot de aici va începe și centura ocolitoare a municipiului Sighetu Marmației, exact la intersecția cu drumul național 18, unde se face conexiunea cu podul peste Tisa. Centura a fost avizată de cei de la CNAIR și urmează să fie în februarie scoasă la licitație. În vara lui 2024 va începe lucrarea și la centura orașului Sighet, care va avea un dublu rol. Pe lângă decongestionarea traficului, are rolul de a se conecta cu podul peste Tisa, traficul comercial să nu îngreuneze traficul din Sighet, trafic care este și așa aglomerat. Am gândit aceste 2 proiecte ca și completare unul la celălalt. Va fi refăcut și podul de la intrare în Sighetu Marmației, vor fi piste de biciclete, totul va fi regândit în zonă”, a declarat Ionel Bogdan.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version