În Maramureș lucrurile nu stau deloc bine când vine vorba de salariați și salarii. Așa că data viitoare când auzim cât de mult s-a dezvoltat Maramureșul poatre ar trebui celor de la conducerea județului să le arătăm cifrele prezentate de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș. În ședința de Colegiu Prefectural a lunii noiembrie am aflat că rata șomajului în cele zece luni ale anului 2025 a fost semnificativ mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2024 (+0.49 puncte procentuale). Oficialii AJOFM Maramureș spun că această creștere indică o tensiune moderată pe piața muncii, determinată de încetinirea angajărilor în sectoare sezoniere (construcții, turism, servicii), fluctuații în proiectele publice sau private și restructurări locale.
„Analizând datele șomajului din 2025 comparativ cu 2024, se observă următoarele tendințe: Creșterea numărului de șomeri – în 2025, numărul mediu de șomeri a fost de 4.740, față de 4.291 în 2024. Aceasta indică o creștere a șomajului în 2025. Rată a șomajului în creștere – rata medie a șomajului în 2025 a fost de 2.70%, comparativ cu 2.44 % în 2024.
Tendința generală – Deși șomajul a scăzut ușor într-o singura lună -aprilie sub pragul de 2,70%, acesta a crescut din nou începând cu luna mai de la 2,74% până la 2,86%. Acest lucru poate indica dificultăți economice în rândul agenților economici care a dus la scădere a cererii pe piața muncii, datorită disponibilizărilor colective si curente de personal. În concluzie, 2025 a fost un an mai dificil din perspectiva șomajului comparativ cu 2024, cu un număr mai mare de șomeri și o rată a șomajului în creștere mai ridicată pe tot parcursul anului”, arată oficialii AJOFM Maramureș.
„ Șomeri neindemnizați – Numărul acestora a crescut de la 2.685 în ianuarie la 3.361 în octombrie, cu o medie de 3.106 persoane. Ponderea șomerilor neindemnizați a ajuns la aprox. 66% din total, semnalând dificultăți în reinserția pe piața muncii, mai ales în mediul rural și în rândul tinerilor fără experiență.
Şomerii neindemnizaţi sunt preponderent persoane care se încadrează în niveluri de ocupabilitate greu şi foarte greu ocupabil, de regulă şomeri de lungă durată (tineri cu vârsta sub 25 de ani aflaţi de peste 6 luni în şomaj şi adulţi cu vârsta de 25 de ani şi peste, care se află în şomaj de peste 12 luni), din mediul rural, care apelează la autorităţile locale pentru obţinerea ajutorului de incluziune în baza legislaţiei aplicabile pe perioada de raportare cu privire la venitul minim de incluziune.
Șomajul în rândul femeilor a crescut constant de la 2.227 (ianuarie) la 2.592 (octombrie) rezultând o creștere de +16%. Bărbații șomeri au creștere moderată, de la 2.233 la 2.431 adică, +9% pe parcursul anului 2025. Concluzie: În Maramureș, numărul total al șomerilor a crescut ușor în primele 10 luni din 2025. Creșterea este mai pronunțată în rândul femeilor, ceea ce poate sugera o vulnerabilitate mai mare
a acestora pe piața muncii locale. Ponderea șomerilor neindemnizați rămâne ridicată, peste două treimi din total (66%) ceea ce indică șomaj de lungă durată și nevoia de programe active de ocupare”, concluzionează AJOFM Maramureș.
Dragoș HOJDA