Ieri, 28 septembrie, la ora 19.16, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, în curtea unui imobil de pe strada Nicolae Bălcescu din oraș, a fost găsită într-o fântână o persoană de sex feminin.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 71 de de ani din Șomcuta Mare, căzută în fântână. Echipajul SMURD prezent la fața locului a constatat, din păcate, decesul femeii.
„Corpul neînsuflețit al femeii a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.