AUR ocupă primul loc în opțiunile electoratului cu 38% dintre voturi, fiind urmat de PSD cu 19,5%, PNL cu 14,6% și USR cu 12,3%, relevă un sondaj INSCOP, realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie, dat joi publicității, informează AGERPRES.
Cercetarea sociologică a fost realizată de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro, în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3.000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1,8%, la un grad de încredere de 95%.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 38% dintre alegători ar vota cu AUR, față de 40% în octombrie, 40,8% în septembrie și 40,5% în iunie.
Pe locul al doilea se situează PSD cu 19,5%, față de 17,6% în octombrie, 17,9% în septembrie și 13,7% în iunie.
Acesta este urmat de PNL cu 14,6%, față de 14,8% în octombrie, 15,2% în septembrie, 17,3% în iunie.
Pe locul al patrulea în opțiunile electoratului se află USR cu 12,3%, față de 11,5% în octombrie, 12,8% în septembrie și 13,1% în iunie.
Pentru UDMR ar vota 4,8% din alegători, față de 5,2% în octombrie, 4% în septembrie, 5,2% în iunie.
SENS ar obține 3,2% din opțiunile electoratului, față de 3,4% în octombrie, 2,1% în septembrie, 2,4% în iunie.
Pentru POT ar vota 3,1% dintre alegători, față de 2,6% în octombrie, 3,3% în septembrie, 4,2% în iunie, iar pentru S.O.S. Romania – 1,7% dintre alegători, față de 2% în octombrie, 2,8% în septembrie și 1,9% în iunie.
Sondajul mai relevă că 1,8% dintre respondenți ar da votul unui alt partid, față de 1,6% în octombrie, 0,6% în septembrie, 0,5% în iunie și 1% dintre votanți își exprimă preferința pentru un independent, față de 1,3% în octombrie, 0,6% în septembrie, 1,4% în iunie.
De asemenea, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ‘sigur nu’ vor merge la vot și 10 ‘sigur da’ vor merge la vot, 17,4% dintre români au ales 1; 1,2% au ales 2; 1% au ales 3; 1,4% au ales 4; 4,4% au ales 5; 1,5% au ales 6; 2,7% au ales 7; 3,8% indică 8; 3,3% aleg 9 și 60,5% indică 10, iar 2,9% nu știu sau nu răspund la această întrebare.