NEWS

SPAȚIU – NASA şi Pentagonul vor testa o rachetă cu propulsie nucleară ce i-ar putea duce pe astronauţi pe Marte într-un timp record

Publicat cu

pe

Statele Unite intenţionează să testeze până în 2027 un motor de navă spaţială alimentat prin fisiune nucleară, ca parte a unui efort pe termen lung al NASA de a găsi metode mai eficiente de a trimite astronauţi pe Marte în viitor, relatează The Guardian.

Şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, a declarat marţi că a încheiat un parteneriat cu agenţia de cercetare a armatei americane, DARPA, pentru „a dezvolta o tehnologie avansată de propulsie termică nucleară”, astfel încât acest motor să poată fi lansat până în 2027.

„Cu ajutorul acestei tehnologii, astronauţii ar putea călători spre şi dinspre spaţiul cosmic mai repede ca niciodată – o capacitate majoră pentru a pregăti misiunile cu echipaj uman pe Marte”, a declarat Nelson, citat într-un comunicat al NASA.

Potrivit NASA, o rachetă nucleară termică ar putea fi de trei până la patru ori mai eficientă decât rachetele alimentate în mod convenţional şi ar reduce timpul de călătorie, un element cheie pentru a ajunge pe planeta roşie.

Proiectul este menit să dezvolte un sistem de propulsie de pionierat pentru călătoriile spaţiale, mult diferit de sistemele chimice predominante de la începutul erei moderne a rachetelor, în urmă cu aproape un secol.

„Utilizarea unei rachete nucleare termice permite un timp de tranzit mai rapid, reducând riscurile pentru astronauţi”, arată NASA.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version