Vineri, 16 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Baia Mare este programat spectacolul de improvizație „ImproJoker”, regia Mihaela Sîrbu.
Îți place să fii surprins? „ImproJoker” îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Iar prezența ta în sală e un atu pentru spectacol. Poți fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, să genereze povești surprinzătoare, în cascadă. „ImproJoker” îți face nostim cu ochiul, invitându-te într-o lume care ia naștere sub ochii tăi, într-o fracțiune de secundă.
Improvizatori: Eduard Bîndiu, Denisa Blag, Andrei Dinu, Mircea Gligor, Andrei Han, Raul Hotcaș, Alex Macavei, Alexandra Vanci, Petru Damșa.
Spectacolul are loc la sala mare și durează 75 de minute.
Preț bilet:
Categoria I:
Întreg – 25 lei
Redus – 15 lei
Categoria a II- a:
Întreg – 20 lei
Redus – 10 lei
Sâmbătă, 17 februarie, de la ora 10.00 și 11.30, la Teatrul de Păpuși va avea loc spectacolul „Clovnii în vacanță”, regia Ionel Tănasă și Iulian Bulancea.
Două personaje colorate, vesele și foarte simpatice invită toți copiii la o întâlnire cu întâmplările și experiențele lor de o viața, presărate cu momente uneori hazlii sau triste, alteori stângace sau melancolice, dar cu siguranță pline de viață.
În distribuție: Carmen Bulancea și Iulian Bulancea.
Spectacolul durează 40 minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.
PREMIERĂ „DE-CONECTAT… DE DRAGOSTE”, regia muzicală Călin Ionce
Duminică, 18 februarie, de la ora 19.00, la sala mare a Teatrului Municpal are loc premiera spectacolului muzical „DE-CONECTAT… DE DRAGOSTE”, regia muzicală Călin Ionce. Scenografia este semnată de Mihai Vălu.
Fie că e Valentine`s Day sau Dragobete, luna Februarie e cu lipici pentru toată lumea. DE-CONECTAT DE … DRAGOSTE e pentru cei hotărâți să își deschidă inima, să lase dragostea să o inunde, să simtă fluturi în stomac. O întâlnire specială în care ritmurile muzicale și versurile încărcate de emoție vor rezona lăuntric cu fiecare dintre noi. Dăm tonul unui început de primăvară unic, pe lungimea de undă în care sufletul vibrează alături de ritmurile naturii. Iar noi suntem mesagerii acestui anotimp atât de mult dorit.
Soliști: Dorin Griguța, Răzvan Pașca, Romeo Cornelius, Andrei Petruș, Ema Dumitran, Mădălina Rogojan, Laura Bucureștean, Alex Rusu, Alexia Florescu, Diana Topan.
Instrumentiști: Florin Varga, Bogdan Rogojan, Florin Ștefan, Petru Damșa, Vasile Pop, Adrian Bogdan, Dan Secheli, Călin Ionce.
Durata spectacolului este de 90 de minute iar prețul unic al biletului este de 30 lei.