În anul 2022 au fost depistați la frontiera ,,verde” în zona de responsabilitate a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Suceava, aproximativ 4.000 de cetăţeni ucraineni, care au trecut ilegal din Ucraina în România.
Majoritatea cetățenilor ucraineni care au trecut fraudulos în țară după adoptarea H.G. nr. 367 din 18 martie 2022, privind stabilirea unor condiţii de asigurare a protecţiei temporare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, adoptată ca urmare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022, au solicitat protecție temporară din partea statului român, transmit reprezentanții ITPF Sifghetu Marmației.