Azi-noapte, la ora 00.30, polițiștii din Târgu Lăpuș au intervenit la un accident rutier produs pe D.J. 171 A, în localitatea Suciu de Sus. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 46 de ani, în timp conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a intrat în poarta unui imobil după care s-a oprit într-un copac aflat în curtea imobilului.
„În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unui pasager de 32 de ani, aflat pe locul din dreapta faţă. Acesta a fost transportat la spital în vedea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul oraşului Târgu Lăpuş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, informează reprezentanții IPJ Maramureș.
În cauză, s-a întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.