Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Sunt bani de pensii: Precizările Casei Naționale de Pensii

Publicat cu

pe

Pensionarii din Maramureș pot să stea liniștiți. Autoritățile dau asigurări că sunt bani de pensii și nu vor fi sincope de niciun fel. Casa Națională de Pensii spune clar că plata pensiilor se face conform calendarului de plăți,  respectiv în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA, în data de 12 ale lunii în cont curent /card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții și în data de 20 ale lunii pentru beneficiarii nerezidenți ale căror drepturi de pensie sunt transferate în conturile bancare din străinătate , conform convenției bancare încheiate între CNPP și Citibank  România SA.

„Fondurile necesare achitării drepturilor bănești sunt asigurate permanent și nu au existat și nu vor exista sincope în achitarea lunară a acestora.

De asemenea, îi asigurăm pe beneficiarii noștri că la nivelul caselor teritoriale de pensii se desfășoară o activitate continuă, pe toate palierele, chiar dacă volumul este foarte mare și personalul insuficient, angajații depun eforturi suplimentare pentru soluționarea tuturor cererilor de stabilire/revizuire/recalculare ale drepturilor de pensie și comunicarea la plată a acestora. Sumele necesare pentru toate operațiunile ce vizează pensiile sunt prevăzute în bugetul pentru anul 2025.

Menționăm faptul că deși există acest flux continuu, prin care sunt emise decizii și sunt achitate drepturi de pensie, în unele cazuri pot apărea întârzieri în soluționare, motiv pentru care ne cerem scuze, dar indiferent de data emiterii deciziei, drepturile de pensie restante se achită retroactiv, de la data prevăzută de lege”, anunță Casa de pensii amintită.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo