ACTUALITATE

TÂNĂR REȚINUT PENTRU 24 DE ORE – Tot mai multe cazuri de violență în familie în Maramureș

Publicat cu

pe

Polițiștii Municipiului Baia Mare au intervenit la data de 27 octombrie a.c., la o sesizare semnalată prin apel 112 de către o femeie de 60 de ani din municipiu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificată apelanta, care a relatat faptul că, fiul acesteia în vârstă de 26 de ani din Băița, ar fi amenințat-o.

Din verificările efectuate, a reieșit faptul că, împotriva tânărului este emis de către instanța de judecată un ordin de protecție, pe o perioadă de șase luni. Acesta nu a fost identificat în momentul respectiv la fața locului.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului de 26 de ani, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție, violență în familie și amenințare.

Ieri, 6 noiembrie, polițiștii din Strâmtura și ai Secției 2 Bogdan Vodă au intervenit la două cazuri de violență domestică.
În comuna Strâmtura, o femeie ar fi fost agresată de soțul acesteia, un bărbat în vârstă de 67 de ani, iar în satul Bocicoiel, un bărbat de 76 de ani ar fi fost împins de fiul acestuia, un bărbat de 36 de ani, care ar fi căzut la pământ, suferind vătămări corporale.
În ambele cazuri, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie.

Adauga comentariu

Actualitate

Exit mobile version