Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

TAROM lansează oferte speciale de toamnă pentru destinaţii europene, începând de la 229 euro pentru călătorii dus-întors

Publicat cu

pe

TAROM lansează oferte speciale de toamnă pentru destinaţii europene, la preţuri începând de la 229 euro pentru călătorii dus-întors, informează compania printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Conform sursei citate, perioada de vânzare a biletelor este 9 – 13 august 2024, iar perioada de călătorie 1 septembrie – 30 noiembrie 2024.

„Prin ofertă valabilă în perioada 9-13 august 2024, pasagerii TAROM pot achiziţiona bilete la preţuri promoţionale, cu bagaj de cală inclus, pentru călătorii ce vor avea loc între 1 septembrie şi 30 noiembrie 2024 (data ultimului retur)”, se menţionează în comunicat.

Tarifele pornesc de la 229 euro pentru biletele achiziţionate pentru zborurile de la Bucureşti către Bruxelles şi Roma şi 269 euro pentru biletele achiziţionate pe ruta Bucureşti către Paris, Madrid sau Nisa.

„Ofertele TAROM acoperă toate nevoile călătoriei: biletele sunt dus-întors, toate taxele sunt incluse, iar preţul include un bagaj de mână de 8 kg, un bagaj de cală şi check-in gratuit”, se subliniază în comunicat.

Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul companiei, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi, în limita locurilor disponibile.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo