Samsung tocmai ce a extins acoperirea Galaxy AI prin includerea a încă trei limbi, suedeză, turcă și română, noua funcționalitate putând fi deblocată printr-o simplă verificare după cele mai recente actualizări disponibile. Vestea apare după ce săptămâna trecută Samsung a început să activeze suportul pentru Galaxy AI pentru vorbitorii de olandeză.
Important de știut, noua funcționalitate este deblocată treptat, putând dura ceva timp până ce actualizările necesare să ajungă la dispozitivele eligibile. Totodată, putem presupune că sunt necesare și anumite ajustări pe partea de server, unii utilizatori găsind noua funcționalitate activă și gata de încercat, în timp ce alții vor mai avea ceva timp de așteptat.
Cert este că Samsung a pus capăt așteptării, toate cele patru limbi – olandeză, turcă, suedeză și română fiind disponibile (acum sau în scurt timp) pentru descărcare și instalare, indiferent dacă te afli sau nu într-una dintre acele regiuni. Totuși, un bun început ar fi să-ți setezi telefonul pe română (chiar dacă preferi engleza pentru afișarea interfeței), asigurând astfel că Galaxy AI va interacționa cu tine în limba nou suportată.
În ce privește lista dispozitivelor compatibile Galaxy AI, acestea sunt telefoane Samsung de ultimă generație, precum seria Galaxy S24 și telefoane pliabile, producătorul sud-coreean incluzând recent și numeroase modele de generație anterioară, adăugate pe calea actualizărilor de firmware. Galaxy S24 FE este cel mai accesibil telefon Samsung nou lansat în 2024, care vine cu Galaxy AI.
De asemenea, Galaxy AI vine și pe smartphone-urile din seria A, actualizate la One UI 6.1.1, dar cu anumite limitări. Anumite funcții AI care necesită o putere mare de calcul, cum ar fi unele funcții de recunoaștere a imaginilor sau de prelucrare în timp real a videoclipurilor, rămân ca și exclusivități pentru dispozitivele flagship datorită specificațiilor hardware superioare. În schimb, alte capabilități precum traducere în timp real sunt disponibile și vor fi avantajate de suplimentarea listei cu limbi suportate.
zonait.ro