Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

TELEMUNCĂ – ING își lasă angajații acasă și după ridicarea restricțiilor din pandemie

Published

on

Grupul ING va continua să permită personalului să lucreze de acasă și după ridicarea restricțiilor impuse în pandemie, mizând pe un sistem de muncă în regim hibrid. „Vom relua lucrul într-un mod hibrid. Ne propunem ca oamenii să petreacă aproximativ 50% la birou și 50% acasă”, a declarat Steven van Rijswijk, directorul general al ING Groep, citat de Bloomberg.

Lucrul de la birou în proporție de 50% vizează angajații din unitățile ING din Olanda. În România, s-a decis lucrul în regim de o zi  pe săptămâna la birou, în mod flexibil, au precizat reprezentanții ING România.

Planurile companiilor din întreaga lume de a readuce angajații la birou au fost deraiate în ultima parte a anului trecut de răspândirea variantei omicron a coronavirusului. Băncile americane s-au numărat printre cei mai mari susținători ai lucrului de la birou, în timp ce creditorii din Europa au încercat să folosească munca flexibilă ca o modalitate de a-și menține angajații motivați.

„Am văzut, cu varianta Omicron, că tot mai mulți oameni încep să lucreze din nou de acasă. Au existat blocaje sau blocaje parțiale, iar pentru ING, acest lucru a dus la faptul că aproximativ 80% dintre oameni au lucrat de acasă”, potrivit lui van Rijswijk. Șeful ING a precizat că grupul bancar a „experimentat” cu munca hibridă la mijlocul anului 2021, revenirea parțială la birou fiind percepută pozitiv de către angajați.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo