Jannik Sinner, în vârstă de 22 de ani, din Italia, și Grigor Dimitrov, din Bulgaria, au reușit să se califice în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, în Statele Unite, unde premiile totale se ridică la 8.995.555 de dolari.
În semifinale, Sinner, clasat pe locul 3 în lume, l-a învins fără drept de apel pe rusul Daniil Medvedev, deținătorul trofeului, cu un scor de 6-1, 6-2, în doar 69 de minute de joc. Italianul continuă să impresioneze în acest sezon, după ce a câștigat Openul Australiei în ianuarie, învingându-l în finală chiar pe Medvedev și eliminându-l în penultimul act pe liderul clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovic.
Sinner a suferit doar o înfrângere în cele 22 de meciuri disputate în 2024, pierzând în fața spaniolului Carlos Alcaraz în sferturile de finală de la Miami.
În cazul unei victorii în finala de duminică, Sinner va urca pe locul doi în clasamentul mondial, cea mai bună poziție din cariera sa, depășindu-l pe Alcaraz.
Grigor Dimitrov a reușit și el să ajungă în finala turneului din Florida, trecând în trei seturi, 6-4, 6-7 (4/7), 6-4, de germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre.
La 32 de ani, bulgarul își dorește să câștige al doilea său titlu Masters 1.000, după cel obținut în 2017 la Cincinnati, Ohio. Dimitrov, cunoscut pentru agresivitatea și precizia sa la fileu, pierduse precedentele șapte meciuri împotriva lui Zverev, singura sa victorie datând din 2014, din prima lor întâlnire, când Zverev avea doar 14 ani.
În anul 2023, Jannik Sinner l-a învins de două ori pe Grigor Dimitrov, după ce fusese învins de bulgar în primul lor duel, în 2020.