SANATATE
TESTE COVID – 10 milioane de teste vor fi livrate în școlile din ţară până la începutul săptămânii viitoare
Publicat cu
3 ani in urmape
De
ionel.24news
Autorităţile anunţă, vineri, că CNSC a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic implicat în achiziţia testelor de salivă pentru unităţile de învăţământ, motiv pentru care 10 milioane de teste vor ajunge în unităţile din întreaga ţară până la începutul săptămânii viitoare.
IGSU a făcut, vineri, precizări cu privire la Acordul-cadru care face obiectul achiziţiei a 18.500.000 bucăţi teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă.
”Întrucât, astăzi, CNSC a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic, prin Decizia nr. 154/21.01.2022, procesul de achiziţie s-a reluat. Astfel, astăzi, 21.01.2022, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a invitat, la sediul instituţiei, cei patru promitenţi furnizori în vederea încheierii contractelor subsecvente pentru furnizarea a 18.500.000 bucăţi teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă”, a transmis IGSU.
Sursa citată a precizat că, dintre cele patru contracte subsecvente, trei au fost semnate astăzi de ambele părţi, urmând ca cel de-al patrulea să fie semnat în data de 22.01.2021.
”Primele 10.000.000 bucăţi teste vor fi recepţionate în cursul zilei de mâine, 22.01.2022, urmând ca în cursul aceleiaşi zile să fie transportate, cu camioanele IGSU, către Inspectoratele Şcolare Judeţene/Municipiul Bucureşti, conform planului de distribuţie elaborat de Ministerul Educaţiei, astfel încât acestea să fie disponibile în unităţile de învăţământ în cursul săptămânii viitoare”, a transmis IGSU.
Şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat distribuirea testelor în şcoli.
“Până la începutul săptămânii viitoare vor fi livrate in şcoli 10 milioane de teste pentru preşcolari, elevi si angajaţi din învăţământ. Ministerul Educaţiei, la solicitarea Inspectoratului General Pentru Situaţii de Urgenţă, a transmis repartizarea pe judeţe pentru primul lot de teste rapide pe baza de salivă (10 milioane de teste) pentru a putea fi utilizate începând de săptămâna viitoare (cea de-a doua săptămâna a semestrului 2)”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
Acesta apreciază deblocarea situaţiei.
”Apreciem deblocarea procesului de achiziţie a testelor, atât de necesare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă sanitara a şcolilor şi grădiniţelor”, a mai transmis Cîmpeanu.
În conformitate cu art. 4, alin (2), lit. b) din Ordonanţa de urgenţă nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, cu modificările şi completările ulterioare, Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate a fost desemnat să achiziţioneze în regim de urgenţă echipamentele şi consumabilele prevăzute în Anexa la ordonanţă, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare.
Totodată, în temeiul art. 4 alin. (3) din OUG nr. 11/2020, stabilirea în anexă de noi categorii de produse, materiale şi echipamente sanitare, inclusiv majorarea cantităţilor prevăzute în anexă, se realizează prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea vicepreşedintelui Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
”Astfel, vă indicăm faptul că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate este instituţia abilitată pentru organizarea şi derularea procedurilor de achiziţie, această instituţie fiind şi cea care încheie acordurile – cadru cu ofertanţii desemnaţi câştigători. Important de precizat este că proiectul de contract subsecvent este parte a documentaţiei de atribuire a achiziţiei întocmită de ONAC, în baza căreia au fost atribuite acordurile-cadru. Ulterior derulării procedurii de achiziţie de către ONAC, în baza art. 5 alin. (3) din OUG nr. 11/2020, Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate pune la dispoziţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă acordurile-cadru atribuite”, a mai transmis IGSU.
Potrivit instituţiei, în baza art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, monitorizarea acordurilor-cadru şi încheierea contractelor subsecvente pentru achiziţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din OUG nr. 11 din 2020 se realizează de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Similar
IPJ MARAMUREȘ – Polițiștii, în vizită la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Târgu Lăpuș
Stabilirea reședinței presupune locuirea efectivă la adresa declarată ca reședință
Comuna Groși crește la numărul de locuitori. Care este explicația
Înscrierea copiilor la școală în 2025-2026. Ce trebuie să știe părinții
ÎN ROMÂNIA – Un copil din cinci de vârstă şcolară nu merge la şcoală
GRAV – Peste 5.500 de persoane, din patru județe, evacuate din calea apelor




REGES ONLINE. Ce trebuie să știe angajatorii din județ

TRAGEDIE – Doi copii au murit înecați într-o groapă cu apă

CHAMPIONS LEAGUE – PSG a învins în deplasare pe Arsenal, în primul meci din semifinale

Senatorul Țâgârlaș despre Ziua Maramureșului: ”Una închinată tradiției, credinței și culturii”

EVENIMENT – Ziua Veteranilor de Război, celebrată în Municipiul Baia Mare
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus

SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații

Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!

ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture

CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber

SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale

VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj

R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)

Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT3 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber